Sașii de la poalele Cetății
În veacurile de mijloc, alături de românii majoritari, la Târgu Neamț a trăit o înfloritoare comunitate de sași — meșteșugari, negustori și agricultori așezați la poalele Cetății. Prima lor urmă în documente datează din 12 martie 1437, într-un act care pomenește „Văraticul lui Giurgiu, unde au fost viile sașilor". Acești sași erau catolici, iar credința lor a rodit devreme: prima mențiune a unei biserici catolice la Neamț apare în 1595–1596, în însemnarea călugărului franciscan Francesco Pastis din Candia.
Câțiva ani mai târziu, în 1599, episcopul Bernardino Quirini, aflat în trecere prin târg, consemnează cea dintâi statistică a comunității: 74 de familii catolice, cu 383 de suflete, care aveau două biserici de lemn, deservite de un preot sas în vârstă de 70 de ani. Este chipul unei comunități așezate, cu rânduială și cu lăcașuri proprii — punctul cel mai înalt pe care avea să-l atingă vreme de secole.